Echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea a anunțat transferul interului stânga Charlotte Cholevova (21 de ani), care vine de la Brest Bretagne.
Decimată de indisponibilități în acest sezon, SCM Rm. Vâlcea și-a completat lotul din această iarnă cu cehoaica Charlotte Cholevova, care a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate. Charlotte a fost convinsă să vină din această iarnă în România de antrenorul său de la naționala Cehiei, Bent Dahl, tehnician care conduce și pe SCM Rm. Vâlcea. Cu Bent Dahl pe bancă și Cholevova (41 de goluri) pe teren, Cehia a avut un Mondial peste așteptări și a terminat pe locul 8, calificându-se la turneele preolimpice.
În sezonul trecut al Ligii Campionilor, Cholevova a marcat 77 de goluri, iar în 2022 a fost și cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial de tineret din Slovenia, cu 62 de reușite. În acest sezon, însă, a evoluat mai puțin la Brest.
„Sunt foarte fericită pentru această oportunitate și consider că este un pas important pentru cariera mea. Aștept cu nerăbdare să ajung la Rm. Vâlcea și să cunosc minunații suporteri vâlceni”, a afirmat cehoaica pentru pagina oficială a clubului. Vâlcea rămăsese fără nicio senioară pe postul de inter stânga, acolo unde norvegianul Bent Dahl apela la improvizații sau la junioara Anamaria Grigore.
SCM Rm. Vâlcea traversează un an plin de ghinioane. Înainte de startul sezonului, Kovacevic și Fujita au rămas însărcinate, iar ulterior Elghaoui a anunțat și ea că va deveni mama. Treptat, pe parcursul sezonului s-au accidentat Glibko, Kelemen, Zschocke, Necula și recent De Jong, astfel că antrenorul Bent Dahl a rămas fără soluții la linia de 9 metri. Din ianuarie ar putea reveni pe teren nemțoaicele Zschocke și Maidhof.
Handbalista de la SCM Rm. Vâlcea, Nathalie Hagman a fost desemnată cea mai bună extremă dreapta la Campionatul Mondial din Norvegia, Danemarca și Suedia. Suedeza de la SCM Rm. Vâlcea, Nathalie Hagman a avut evoluții excelente la Mondialul din țările nordice, acolo unde naționala sa a ocupat locul 4, după ce a pierdut la limită finala mică cu Danemarca.
Nathalie a marcat 43 de goluri în cele 9 meciuri disputate cu Suedia la Mondial, fiind pe locul 7 în clasamentul golgheterilor. Astfel, Hagman a fost aleasă de specialiștii Federației Internaționale de Handbal în echipa ideală a turneului final din Danemarca, Norvegia și Suedia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER